Categorii
Angajare Cultură organizațională Interivuri Recrutare

Tehnici de negociere a salariului la un interviu de angajare.

În viața de angajat există mai multe momente în care trebuie să-ți negociezi salariul, interviul de angajare fiind doar unul dintre ele. Renegocierea poate apărea și atunci când primești o contra-ofertă de la alt angajator și vrei să-ți păstrezi jobul actual (cu mai multe beneficii), sau chiar și atunci când ești promovat și ai o discuție cu departamentul de resurse umane.

Partea cu negocierea salarială poate fi extrem de stresantă pentru multe persoane, in timpul procesului de recrutare. De unde știi cât valorezi pentru angajator? Cum faci să obții mai mult decât câștigai la fostul loc de muncă?

În contextul prezent al unei piețe de muncă foarte complexe și competitive, apare tot mai des oportunitatea candidaților de a-și negocia salariul. Întrebarea este însă: care sunt regulile negocierii salariale și cum să pui problema astfel încât să obții cât îți dorești? Citește mai departe și vei descoperi câteva tehnici și reguli valoroase de negociere a salariului, din perspectiva unui manager de recrutare.

Fă research și află care este media salarială a pieței pentru nivelul tău de experiență.

Un mod prin care poți intra în următoarea ta negociere salarială cu încredere este să cercetezi puțin piața. Informația este cel mai bun aliat care să te ajute să-ți formezi o imagine realistă despre posibilele venituri pe care le poți face din meseria și industria ta, să-ți creezi niște așteptări salariale realiste.

Există numeroase site-uri și comunități online pe care le poți consulta să afli care este salariul mediu și maxim pentru cineva cu nivelul tău de experiență, cunoștințe și abilități. De exemplu, Paylab, Salario, Payscale sau Salary sunt doar câteva dintre platformele care te ajută să-ți faci o idee de media plătită pentru un rol dintr-o anumită industrie. Grupurile de Facebook, LinkedIn sau thread-urile de pe Reddit pot fi de asemenea un loc în care poți găsi multe insight-uri utile.

Dacă pornești la drum fără să ai o cifră în minte (sau măcar un interval), atunci hiring managerul va controla în totalitate discuția, ceea ce te pune în dezavantaj în timpul negocierii.

Oferă argumente recruiterului de ce meriți o sumă mai mare.

În momentul în care primești o ofertă, nu răspunde doar cu “vreau mai mult” pentru că nu vei ajunge departe. Chiar dacă ai aflat din research cam cât meriți, vei avea mai mult succes dacă adaugi niște argumente solide pentru care să primești suma respectivă. Pune în lumină părțile tale forte și detaliază ce plus valoare ai putea aduce în organizație.

Înainte de negociere, pune pe foaie câteva exemple concrete prin care abilitățile și experiența ta pot duce la dezvoltarea companiei, sau ce impact ar putea avea pe termen lung. Acum este momentul să aduci în discuție certificări, MBA-uri, cunoștinte tehnice și tot ce ai tu mai bun. Dacă pui bine problema, șansele să primești o sumă mai mare decât oferta inițială cresc exponențial.

Reține doar că onestitatea este crucială atunci când negociezi un salariu cu un manager de recrutare specialiști.

Nu uita să negociezi și beneficiile extra salariale.

În frenezia negocierii candidații uită de multe ori că pot cere beneficii extra salariale. Poate că aceste beneficii nu vin neapărat sub forma unei sume în cont, dar te scutesc de anumite costuri pe care le tai tot din salariu, sau îți oferă o flexibilitate mai mare pentru extra work-life-balance.

Gândește-te la lucrurile care contează pentru tine și ce ar putea face ca oferta să mai atractivă din punctul tău de vedere. Poate fi pachetul de servicii medicale private, poate fi decontarea abonamentului la sală, bonusuri de performanță, bonuri de masă, oportunități de dezvoltare în carieră, training-uri și lista poate continua.

Exersează negocierea salariului înainte, cu un prieten sau un membru din familie.

Fie că ești sau nu o persoană emotivă, anticiparea momentului de negociere salarială dă multor persoane fluturași în stomac. De aceea, este o idee bună să rogi un prieten, un membru din familie sau un mentor să te ajute să te pregătești pentru interviul de angajare, făcând împreună cu tine o simulare a conversației de negociere pe care o să o ai cu specialistul de recrutare. O persoană potrivită pentru această conversație este cineva care are o oarecare experiență cu mediul corporate și te poate ajuta să proiectezi o atitudine încrezătoare și să te pregătești pentru întrebări neașteptate care pot apărea în timpul discuției.

O bună pregătire îți poate aduce o ofertă mai bună sau chiar o mărire de salariu, în cazul în care ești deja angajat.

Important este să știi când să te oprești în negocierea pachetului salarial.

Un angajator rezonabil nu o să-și retragă oferta doar pentru că ai încercat să-ți negociezi salariul, deci nu încerca să negociezi mai mult doar ca să-ți arăți abilitățile de bun negociator. Dacă întinzi coarda mult decât este cazul, s-ar putea să apară frustrare și să începi colaborarea pe un pas greșit. Dacă acea companie nu îți poate oferi cât îți dorești după mai multe tentative de negociere, refuză respectuos și reorientează-te către alte oportunități în cariera ta, care îți poate aduce venitul pe care ți-l dorești.

Adevărul este că poți să fi un profesionist al negocierii dacă ești în locul nepotrivit. Până la urmă, satisfacția pe care o ai in legătură industria, funcția, managementul, traiectoria ta în carieră și activitățile de zi cu zi sunt cele care te influențează mult mai mult decât suma pe care ai negociat-o.

În încheiere…

Indiferent de rezultatul negocierii, nu uita să arăți respect, înțelegere, apreciere și să fi recunoscător pentru oportunitate. Ține cont de sfaturile de mai sus și vei reuși să devii un negociator mai eficient și să te apropii mai mult de oferta pe care ți-o dorești și o meriți.

Însa cel mai și cel mai important este să te concentrezi pe negociere doar după ce ai certitudinea că ești la locul potrivit și că jobul respectiv urmează traiectoria profesională pe care ți-ai trasat-o pe termen lung.

Ești în căutarea unui loc de muncă? Ai ajuns în locul potrivit. Avem o ofertă generoasă de locuri de muncă disponibilă aici. Dacă vrei ajutorul unui specialist poți programa o sesiune de pregătire pentru interviul de angajare profesioniști și evoluție profesională.  Echipa noastră îți poate oferi consultanță în pregătirea pentru interviu și consultanță în carieră astfel să fii sigur că ești în locul potrivit.

Găsește-ți următoarea provocare profesională în industrii de top cu ajutorul echipei Evolve Today!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *