Starea de burnout, este o stare de epuizare mentală, fizică și emoțională, cauzată de expunerea prelungită la factorii de stres de la locul de muncă. Persoanele care ajung la burnout trec prin stări de apatie, iar sarcinile de rutină devin imposibil de realizat. În contextul în care 76.5% dintre angajații din România au trecut cel puțin printr-un episod de burnout în ultimii ani, potrivit unui studiu realizat de Undelucram.ro, subiectul este mai actual ca niciodată. Mai mult, 54% dintre respondenții studiului au avut numeroase episoade, iar 22,5% au trecut doar prin unul. Aproximativ 20% spun că nu pot să identifice starea de burnout și doar 3% spun că nu au trecut prin asta. În plus, 81% dintre respondenți au declarat că angajatorul nu le-a oferit nici o susținere pentru depășirea momentului.
Din acest interviu cu Mihaela Mihai, Business & Recruitment Manager din echipa Evolve Today vei afla mai multe despre ce este burnout-ul, cum poate fi identificat, care este responsabilitatea angajatorilor, dar și câteva resurse valoroase care te vor ajuta să depășești momentul.
1. Ce este burnout-ul, cum l-ai descrie?
Mihaela Mihai: Burnout-ul este un fenomen care a câștigat spațiu în discuțiile actuale și consider acest aspect o evoluție importantă a noastră ca specialiști în domeniul resurselor umane, dar și ca profesioniști pe piață muncii. Recunoașterea existenței sale la locul de muncă și în viață personală ne ajută nu doar să îl înțelegem mai bine dar și să găsim soluții de rezolvare sau să îl prevenim.
Conceptul de burnout nu este neapărat foarte ușor de definit, pentru că poate fi trăit diferit de la o persoană la altă sau conștientizat în stadii diferite, astfel că o atenție generală pe care trebuie să o acordăm este față de modificările nivelului de stres, de energie și drive pe care le avem față de muncă noastră.
2. Care sunt simptomele de burnout și cum pot fi identificate din timp?
Mihaela Mihai: Apariția burnout-ului este destul de clar definită că având la origine un nivel cronic de stres apărut la locul de muncă, stres ce nu a fost gestionat în mod corespunzător astfel că poate degenera în mai multe tipuri de stări/consecințe, precum: lipsa de energie la locul de muncă sau stare de epuizare, o distanțare mentală față de job și activitățile desfășurate sau sentimente negative față de acestea, precum și o reducere importantă a eficienței profesionale (aș adaugă aici că această ineficientă apare în gestionarea unor task-uri care poate că în mod normal nu veneau cu dificultăți sau activități considerate a fi de rutină).
Modul în care apar simptomele de burnout pot diferi. De exemplu, pentru o persoană poate însemna pur și simplu îndepărtarea de muncă, ca un mecanism de apărare, în alt caz poate fi resimțită o lipsa de productivitate și în același timp nevoia de a compensa, de a recupera ceea ce poate genera o epuizare și mai mare.
Însă indiferent de modul în care apar simptomele de burnout, consider că un lucru la care trebuie să fim atenți are legătură cu apariția unui nivel mai mare de oboseală și lipsa satisfacției obținute din activitățile noastre profesionale. Așadar, principalul mod în care putem identifica din timp semnele apariției simptomelor de burnout este să fim atenți la noi, la dinamică noastră interioară și cum se modifică ea în anumite perioade. Noi ne cunoaștem cel mai bine și suntem cea mai bună apărare pentru propriul psihic și pentru corp.
În contextul actual al pieței muncii, a faptului că în general creșterea responsabilităților înseamnă și creșterea nivelului de presiune asupra noastră la nivel profesional, creează un context propice pentru apariția burnout-ului. Cred că ne putem numi norocoși dacă după 10 ani de activitate profesională putem spune că nu am trăit această experiență absolut deloc, nici măcar într-un stadiu incipient.
3. Ai trecut vreodata printr-o perioada de burn out? Cum te-ai simțit și cum ai reușit sa treci peste?
Mihaela Mihai: Am fost în punctul de a recunoaște că sunt în burnout iar una dintre primele provocări a fost chiar această, să accept acest lucru. Primele semne pe care le-am resimțit au fost creșterea nivelului de stres interior față de activitatea mea profesională. Pe lângă faptul că nu mă puteam deloc deconecta de la muncă și că parte din mintea mea era mereu prinsă acolo, la task-uri, probleme, soluții, a început să scadă foarte mult calitatea somnului. Deși reușeam să dorm același număr de ore pe noapte (spre deosebire de alte persoane care se confruntă cu o lipsa efectivă a somnului), dimineața nivelul de oboseală era la fel de mare că la finalul zilei anterioare iar primul lucru către care mintea mea mergea era să trec mental prin task-uri, să mă gândesc la ce am de făcut și cum. Această stare genera un tremur interior asociat cu panica faptului că nu am suficient timp la dispoziție să fac tot ce am pe lista, că sunt în întârziere sau că cineva îmi va atrage atenția că nu fac acele lucruri calitativ sau în timp util.
De obicei, o bună organizare a activității mă putea ajută în acest punct, însă de data aceasta ca pas următor au început să intervină alte două lucruri: pe de o parte o stare de copleseala care mă împiedica să pun lucrurile în ordine și mă determina să funcționez mai degrabă instinctiv decât organizat (bazat pe priorități), dar și procrastinarea, mai ales în ceea ce privea activitățile mai ample, cele care îmi solicitau mai mult timp. Acest lucru se întâmpla și pentru că puterea mea de concentrare scăzuse foarte mult.
Pentru că primul meu instinct a fost să mă condam pe mine pentru faptul că nu mai sunt la nivelul la care obișnuiam să fiu și pentru că încercam cu puțina energie rămasă să compensez și să continui să dovedesc ceea ce pot face, nivelul de stres a crescut în mod continuu. Astfel că nu mai reușeam să îmi iau nicio satisfacție din lucrurile pe care reușeam să le fac (asta deoarece știam că sunt altele pe care încă am de lucru), am început să pun și mai mult timp în activitățile profesionale și să mă izolez din alte activități, personale, care în alte context mi-ar fi ridicat nivelul de energie. Senzația generală era una de scufundare.
În cele din urmă, a venit și conștientizarea și acceptarea faptului că sunt în burnout și a fost un proces dureros pentru că îl asociam cu o lipsa de capacitatea de a performa pentru care eu sunt vinovată. Nu mă mai simțeam același profesionist că înainte. Însă conștientizarea a fost grăbită/facilitată și de somatizare.
Am început să mă resimt fizic dincolo de oboseală iar punctul culminant (pe lângă alte probleme oarecum obișnuite în astfel de cazuri precum durerile de stomac, de cap) a fost apariția unor episode de vertij, care îmi blocau efectiv orice fel de activitate și mă țineau în pat. Acela a fost și punctul în care am decis să spun stop iar modalitatea mea de a face acest lucru a fost să îmi dau demisia și să mă îndrept către un alt context profesional care să vină cu mai puțină presiune.
A fost însă o lecție pe care am învățat-o pe parcursul acestui proces și anume faptul că este necesar să îți faci curaj să vorbești despre acest lucru cu superiorii tăi astfel încât să găsiți soluții împreună, pe parcurs, și să nu se ajungă în punctul în care nu mai pare să existe o cale de întoarcere.
Mihaela Mihai: Modul în care eu am putut depăși această perioada a fost în primul rând cu blândețe față de mine. După o perioada în care m-am pus la pământ pentru că am ajuns în situația respectivă și am simțit că am eșuat din punct de vedere profesional, am început să analizez și să înțeleg ce s-a întâmplat de fapt.
Procesul terapeutic alături de un profesionist a ajutat de asemenea, ca și ghidare. Refugiul a fost ca pentru o perioada să încerc să fac ceea ce știam că pot face fără să mă suprasolicit, să mă concentrez pe tipuri de activități profesionale adânc înrădăcinate în așa fel încât efortul depus să nu fie unul foarte mare. În organizarea activității profesionale, a ajutat și să îmi fac un program cu pauze clare pe care să le respect și care să îmi ofere posibilitatea să mă detașez de task-uri pe parcursul zilei, chiar și pentru perioade scurte de timp.
De asemenea, am început să îmi iau timp pentru mine iar serile să fie complet detașate de muncă în așa fel încât să pot și să preiau energie din alte activități care îmi făceau plăcere, fie că însemna vizionarea unui serial preferat, să citesc o carte sau pur și simplu să petrec timp în afara casei. Încetul cu încetul, a început să mi se îmbunătățească din nou calitatea somnului și să simt că mă odihnesc, să simt din nou energie dimineața și să scadă senzația de panică pe care o trăiam.
Este un proces care poate dura mai mult sau mai puțin dar este foarte important să avem răbdare în acel punct, să eliminăm presiunea unui deadline de a ne reveni din punct de vedere al energiei.
Nu consider că există o rețeta despre cum trebuie să acționezi atunci când conștientizezi că ai atins starea de burnout, consider că pentru fiecare persoană lucrurile pot funcționa în mod diferit. Ce pot spune însă este faptul că ajută să comunici, atât la locul de muncă cu superiorii tăi, fiind și responsabilitatea lor să înțeleagă motivele și să acționeze în favoarea ta, să comunici cu persoanele din jurul tău din partea cărora poți primi suport și care îți pot crea un cadru de siguranță (de exemplu, dacă un lucru care te poate ajută este o perioada de pauză profesională, ai putea avea nevoie de suport financiar).
Este absolut firesc și o alegere sănătoasă să pui limite, să îți iei o pauză sau să soliciți o reducere a nivelului de taskuri sau responsabilitate, în așa fel încât să îți poți face rolul dar și să îți recapeți echilibrul.
Întoarce-te către tine și încearcă să identifici ce îți face plăcere să faci în afară jobului și de unde îți poți lua energie fără să depui un efort foarte mare. Activitățile creative, fizice sau de relaxare pot ajuta. Nu consider că este necesar să te încarci cu acest lucru ci să începi să îl faci încet, încet atât cât corpul și mintea îți permit, este însă important să încerci.
Consider că dacă acest proces este ghidat de un terapeut profesionist, el poate fi mai facil și mai clar.
De asemenea, este important în acel punct să îți asculți nevoile și să îți accepți limitele, astfel încât să nu intervină probleme de natură fizică/legate de starea de sănătate. Nu în ultimul rând, așa cum menționam mai sus, să fii blând cu ține și să înțelegi că din punct de vedere profesional, nu te definește doar acea perioadă în care poate performanța ta e mai scăzută sau ești mai lent, ci întregul tău parcurs profesional.
Află cum poți să refuzi proiecte suplimentare când ești în prag de burnout.
5. Care sunt resursele / persoanele la care pot apela pentru ajutor?
Mihaela Mihai: În momentul în care burnout-ul intervine și se agravează, resursele interioare se reduc, astfel că este util să mergem către persoane din jur pentru a ne susține sau pur și simplu pentru a ne asculta.
Așa cum menționăm, este important să conștientizăm și faptul că apariția burnout-ului nu își are cauza în noi ca individ, ci în contextual în care suntem din punct de vedere profesional. Acest context este influențat de mediul de lucru, modul de lucru și stilul de management din compania din care facem parte, dar și de atenția angajatorului față de anagajat.
6. Ce crezi că ar trebui să facă angajatorii pentru a evita ca oamenii din echipele lor să ajungă în acest punct?
Mihaela Mihai: Prevenirea este cel mai important pas pe care angajatorii îl pot face, fiind mult mai eficient să aibă în vedere acest lucru, decât să gestioneze apoi poate pierderea unui angajat important pentru echipă din această cauză, sau doar reducerea productivității generată de simptomele de burnout.
Atenția sporită la starea angajatului prin check-in-uri făcute de către manager sunt un prim pas. De asemenea, este necesară o estimare corectă și gestionarea volumului de muncă pentru fiecare membru al echipei astfel încât să nu intervină o suprasolicitare. Echilibrarea responsabilităților astfel încât să existe un mix de task-uri solicitante dar și de rutină iar nivelul de presiune să nu fie unul constant.
Pentru că uneori chiar primul nivel de management poate fi cel care contribuie la apariția stresului și ulterior agravarea acestui lucru, consider că este necesar un al doilea nivel de control, fie dinspre departamentul de HR sau chiar o persoană dedicată în acest sens, către care angajatul să poată merge pentru un sfat sau pentru prezentarea unei situații care necesită atenție. Crearea unui context de încredere pentru anagajati în care ei să se poată exprima este vital.
7. În concluzie ai vrea să împărtășești alte idei care ar putea fi de ajutor pentru combaterea burnout-ului?
Mihaela Mihai: Consider și că trebuie să existe o pregătire pentru persoanele care au responsabilități de people management în acest sens. Astfel încât să poată identifica primele semne de stres cronic sau burnout și să poată lua atitudine.
Respectarea pauzelor de activitate, respectarea zilelor de concediu, precum și organizarea de activități de relaxare în context de lucru, pot cântări foarte mult în păstrarea echilibrului angajaților.
Evitarea stării de burnout este o responsabilitate atât a noastră față de noi înșine, ca profesioniști, dar în egală măsură și a angajatorilor față de membrii echipelor lor. Contextul general al pieței muncii, dorința noastră de a evolua și performa, a companiilor de avea rezultate creează mediul propice pentru apariția burnout-ului. Este o realitate pe care este util să o acceptăm și să luăm toate măsurile necesare pentru a-l evita. Pe de altă parte, atunci când intervine, este la fel de important să vedem burnout-ul ca pe un pas în evoluția noastră și nu ca pe o limita.
