Cum să te pregătești pentru revenirea la locul de muncă după o pauză
A lua o pauză de la muncă este o decizie pe care unii dintre noi suntem nevoiți să o luăm la un moment dat. Este un lucru mai comun decât crezi. Un studiu realizat de LinkedIn arată că 62% dintre angajații din întreaga lume și-au luat deja o pauză în carieră, iar 84% dintre mileniali plănuiesc să ia una în viitor. Fie că este vorba de continuarea studiilor, creșterea unui copil, îngrijirea unei persoane dragi, confruntarea cu o problemă de sănătate, o călătorie prelungită sau inițiativa de a crea o afacere, această perioadă se poate încheia la un moment dat și vei fi nevoit îți reîncepi activitata profesională.
Există anumite preconcepții cu privire la o astfel de pauză, dar nu te simți descurajat! Studiul realizat de LinkedIn mai susține că 50% dintre angajatori consideră că persoanele care se întorc după o pauză în carieră au dobândit competențe transversale valoroase în timpul pauzei.
Dacă te afli în situația asta și nu știi de unde să începi pentru a reintra în câmpul muncii, am pus cap la cap câteva sfaturi pentru reintegrarea la locul de muncă în acest articol care ți-ar putea da o imagine de ansamblu asupra situației și care te-ar putea ajuta să pui totul în ordine pentru a-ți îndeplini planul cu succes.
Reflectă asupra obiectivelor tale profesionale
Începe prin a-ți acorda timp să te gândești la ce obiective profesionale ai și cum ai putea să îți pui competențele în valoare pentru a le îndeplini. La ce ești cel mai bun? Ce ți-a plăcut cel mai mult la fostele tale joburi? Ce vrei cu adevărat de la un nou loc de muncă? Răspunde-ți la întrebările acestea și găsește-ți vocația care te va face să te ridici din pat în fiecare dimineață nerăbdător să te apuci de lucru. Nu aplica la toate joburile disponibile de pe internet, ci alege strategic acea poziție care ți se potrivește ție, deoarece vei petrece 8 ore din fiecare zi făcând acel lucru.
Aplică pentru rolul mult visat
Trimite-ți candidatura la anunțurile pentru posturile care simți că ți se potrivesc și în care ai experiență relevantă. Poți face asta pe numeroasele site-uri cu oportunități de joburi, poți apela la agenții de recrutare sau poți posta chiar tu un anunț pe paginile de profil. Informează-ți contactele că îți cauți activ un job și menționează care sunt competențele și preocupările tale cu privire la carieră. Alcătuiește-ți un plan sistematic și notează-ți toate joburile la care ai aplicat, pentru a ține evidența și a verifica feedback-ul.
Actualizează-ți CV-ul
Prima impresie pe care o vei face potențialilor angajatori este prin intermediul CV-ului, așa că asigură-te că te reprezintă și te recomandă perfect. Examinează anunțurile de angajare relevante și observă ce caută recrutorii. Adaugă orice noi competențe sau certificări obținute în perioada de pauză și adaptează-ți CV-ul la poziția pentru care candidezi pentru a demonstra că te potrivești culturii organizaționale a companiei la care aplici, dar și rolului respectiv.
Reconectează-te cu oameni și mărește-ți rețeaua profesională
Participă la evenimente și conferințe din industria vizată de tine și reia legătura cu foști colegi, mentori sau contacte din industrie. Oportunitățile de networking nu doar că te vor ține la curent cu noutățile din industrie, dar îți pot obține chiar și o recomandare pentru o poziție pe care o urmărești. Cu cât îți extinzi cercul profesional mai mult, cu atât vei găsi mai multe oportunități de angajare.
Pregătește-te pentru interviuri
Orice persoană are emoții înaintea unui interviu. Îți sugerez să privești discuția cu recrutorul ca pe o șansă de a pune cât mai multe întrebări ca să vezi dacă posibilitatea de angajare este potrivită atât pentru tine, cât și pentru companie. Exersează înainte răspunsurile la întrebările standard, în special cele cu privire la cum ți-ai petrecut timpul liber din pauza de la muncă pe care tocmai ai terminat-o. Cercetează puțin și compania la care aplici. Trebuie să știi cu ce se ocupă și de ce au nevoie. Răspunde cu încredere în sine la orice întrebare și demonstrează că ești un candidat viabil pentru acest rol.
Nu te teme să ceri ajutor
Dacă ai dobândit locul de muncă pe care ți l-ai dorit, acum trebuie să îți asiguri o tranziție cât mai ușoară la noul job. Este posibil ca sectorul în care activezi să se fi schimbat de când ai plecat tu, dar șansa de a avea un nou început îți permite să faci lucrurile și mai bine decât prima dată. Dacă te simți copleșit și nesigur, cere ajutor colegilor sau managerului. Ei îți pot oferi îndrumare și sprijin la nevoie. Adaptează-te la schimbările din industrie și aplică orice abilitate relevantă ai dobândit în perioada de pauză. Nu uita să sărbătorești succesul atunci când atingi o performanță nouă.
Setează-ți obiective SMART
Acum că ai un nou job, nu te mulțumi niciodată doar cu a rezista la el, ci trebuie să progresezi! Profită de energia proaspătă și de noile cunoștințe dobândite și începe prin a-ți seta niste obiective specifice, măsurabile, realizabile, relevante și programate pe perioade de timp. Învață încontinuu, dezvoltă-te pe plan personal și profesional și devino un membru esențial în cadrul echipei.
Menține un echilibru între viața profesională și cea personală
După ce te-ai acomodat la noul loc de muncă, nu uita să acorzi atenție și vieții tale personale. Evită epuizarea și fă tot ce e posibil pentru a menține un nivel sănătos de timp personal. Stabilește limite clare cu privire la volumul responsabilităților tale și fă-ți timp pentru hobby-uri, sport, familie și prieteni. Sănătatea ta mentală și fizică sunt pe primul loc, așa că ia oricâte pauze ai nevoie pentru a-ți reîmprospăta motivația și a menține un nivel optim de productivitate. O minte odihnită este o minte productivă!
În concluzie, revenirea la locul de muncă după o pauză este un proces complex de auto-reflecție, pregătire și adaptare. Oferă-ți timp și nu te îngrijora, întoarcerea la muncă nu înseamnă doar să găsești un nou job, ci să te redescoperi pe tine și să îți reinventezi o identitate profesională. Fii perseverent și proactiv și permite-ți să greșești. Îmbrățișează schimbarea și păstrează o viziune positiva asupra proceselor de reintegrare.