Bucharest, Romania
office@evolvetoday.ro
+40 725 161 883
Follow Us

Ce te oprește să-ți reinventezi cariera?

Pentru mulți, începutul de an aduce și dorința de a face o schimbare pe plan profesional, de a obține un nou rol sau pur și simplu de a da startul unui demers de reinventare. Însă, de cele mai multe ori dorința rămâne în stadiul de idee, pentru că majoritatea se confruntă cu frica de a părăsi zona de confort, de a explora domenii noi sau pur și irosesc timpul gândindu-se prea mult la consecințe.

Reinventarea carierei presupune reconsiderarea alegerilor făcute în viață și imaginarea unor noi căi profesionale – lucru care este extrem de dificil, mai ales în cazul celor care au succes (dar nu sunt neapărat fericiți) sau în cazul celor care se află în poziții de conducere (roluri de executive  și management). Chiar dacă mulți dintre profesioniști au pregătire amplă in planificarea și organizarea schimbării la nivelul organizației în care activează, schimbarea la nivel personal, sau la nivelul carierei proprii vine cu o serie de provocări.

Potrivit studiilor realizate de Harvard, există patru aspecte care stau în calea reinventării carierei tale: auto-suficiență, gândirea excesivă, procrastinarea și căutarea răspunsului “corect”. Mai departe vom analiza aceste aspecte și care sunt pașii pe care trebuie să-i faci dacă vrei să explorezi și alte căi profesionale în 2023.

Autosuficiența în activitatea profesională de zi cu zi te împiedică să evoluezi

Autosuficiența sau (suficiența de sine) se manifestă în variate forme, în funcție de vârstă, poziție în societate, educație și tip de personalitate. În rândul persoanelor din poziții de leadership, autosuficiența este un motiv de mândrie, pentru că au ajuns la nivelul în care pot să lucreze independent și nu necesită ajutor sau management din partea altor persoane. Această calitate este exact ceea i-a propulsat pe în pozițiile de manageri seniori, însă are și părțile mai puțin bune. 

Liderii care sunt autosuficienți au relații relativ limitate cu ceilalți – nu sunt expuși foarte des la idei noi, nu primesc feedback sau încurajare din partea celorlalți. Cu alte cuvinte, au urcat cât se putea de sus pe scara organizației și s-au blocat – nu mai pot urca mai sus, dar nu se pot uita nici in jos. În aceste cazuri autosuficiența se transformă într-o capcană, iar ieșirea din ea necesită o doză semnificativă de curaj din partea profesionistului – mai ales dacă trebuie să ceară ajutor.

Ce se întâmplă dacă ești într-o astfel de poziție iar compania la care lucrezi face restructurări, sau mai rău, rolul tău se desființează sau este înlocuit de un AI? Indiferent de nivelul la care ești în carieră trebuie să rămâi deschis să vorbești cu alți colegi, chiar și cei din poziții de junior, pentru a-ți lărgi perspectivele și a rămâne conectat la oportunități.

Află ce soft skills se află pe lista angajatorilor din alt articol pe blogul nostru.

Gândirea excesivă te limitează

De multe ori pe parcursul unei cariere, gândirea analitică te ajută să găsești soluții, să depășești probleme sau să iei deciziile potrivite în situații complexe. Însă, când vine vorba despre reinventarea carierei, gândirea excesivă te poate bloca. Uneori, analiza logică trebuie să facă loc și altor “instrumente”, cum ar fii emoțiile sau intuiția. Dacă ignori complet aceste semnale, îți va fi greu spre imposibil să iei o decizie și să acționezi în consecință.

De exemplu, dacă ești într-un rol important dintr-o organizație și ți-ai dedicat mai mulți ani lucrând cu un anumit scop, ce faci atunci când prioritățile din viață ți se schimbă, sau pur și simplu nu mai rezonezi cu munca respectivă? În aceste situații gândirea analitică te îndeamnă să continui, în timp ce sufletul îți spune să te reorientezi către o carieră care să se potrivească noilor tale nevoi, dorințe și priorități.

Așadar, dacă te afli în poziția în care bâjbâi și spui că mai trebuie să te gândești mai mult, acordă atenție emoțiilor și instinctului și vezi ce îți spun.

Căutarea unui răspuns “corect” pentru reinventarea carierei este o pierdere de timp

Toată viața învățăm că există răspunsuri corecte și răspunsuri greșite, bine și rău, alb și negru. Însă, când vorbim despre reinventare, apare un spectru larg de nuanțe și mult necunoscut. Reinventarea înseamnă experimentare și un proces de autocunoaștere – nu există răspunsuri corecte sau greșite. Este important să identifici care sunt elementele din viață care îți aduc bucurie, te energizează și te inspiră pentru că nu există o formulă a succesului. Abordează schimbarea cu mintea deschisă, dă-ți voie să încerci lucruri noi, să greșești și să descoperi mai multe despre tine în proces.

Procrastinarea este dușmanul tău numărul 1

Cea mai simplă scuză care stă în calea reinventării este toată munca pe care trebuie să o depui îniante să începi. Și este de înțeles că este dificil să dedici timp pentru un plan incert care se va întâmpla în viitor, iar din acest procesul de reinventare poate creea anxietate. Iar această anxietate duce la ezitare și la decalarea momentului de decizie. Psihologia ne arată că oamenii au tendința să procrastineze pentru a evita situații incerte, dificile sau nestructurate, iar reinventarea carierei se numără printre aceste situații. Dacă ai tendința să amâni pentru mai târziu, întreabă-te care este motivul real pentru care tot împingi momentul în care să faci o schimbare pentru binele tău?

În concluzie

Când interiorul tău îți spune că este timpul pentru o schimbare, însă mintea ta îți pune piedici apare disonanță și întrebări existențiale care îți dau dureri de cap. Atunci când te confrunți cu piedicile care stau în calea reinventării carierei tale, nu numai că îți deschizi orizonturile, dar îți depășești frici și înveți lucruri noi despre tine. Folosește-te de toate resursele care te ajută să-ți imaginezi “noul tu” și fă primii pași să ajungi acolo cât mai repede.

Vrei să depășești barierele în reinventarea profesională? Prin serviciile de consiliere în carieră și coaching, te putem ajuta să-ți găsești o carieră care să rezoneze cu cele mai profunde dorințe și aspirații. Contactează-ne și hai să stabilim o discuție inițială.

 

 

Post a Comment