Bucharest, Romania
office@evolvetoday.ro
+40 725 161 883
Follow Us

De ce nu se prezintă candidații la interviuri?

În ultima perioada, am observat că există o tendință proeminentă în industria recrutării: tot mai mulți candidați care nu se prezintă la interviuri. Literatura HR-istică îi numește “no-shows”. Dar care este motivul pentru care se întâmpla acest lucru? Intuiția ne spune că recrutarea în mediul online – în special pe cale scrisă, are mult de-a face cu riscul de a confunda un candidat activ cu unul pasiv.

Ce este un candidat pasiv?

Candidatul pasiv nu se grăbește să găsească un nou loc de muncă. Are ceva stabil, dar își ține opțiunile deschise. Vrea să rămână în vizorul recruiterilor și să nu rateze șansa de a afla dacă iese pe piață un job mai bun decât cel pe care îl are deja.

Și totuși… de ce nu vin la interviuri?

Motivul real stă la baza firii umane: suntem curioși și vrem să știm mai multe despre lume, să ne dezvoltăm, să evoluăm. Așadar, suntem deschiși la lucrurile care vin înspre noi.  În recrutare, asta se traduce astfel: ai obținut atenția și interesul unui candidat pasiv – dar asta nu înseamnă că este chiar interesat să facă o schimbare. Oamenii vor să se simtă căutați, doriți, valoroși – atât în viața personală cât și în cea profesională. De aceea, de multe ori acceptă interviuri, fără să ia de fapt în considerare o schimbare reală.  Astfel, atunci când se gândesc mai bine își dau seama că le plăcea mai mult ideea de schimbare decât schimbarea în sine.

Rațiune vs. emoție

Dacă în mod tradițional recrutarea a operat pe o bază rațională, acum vorbim de o componentă a recrutării tot mai emoțională. Cu acces la lumea digitală și zeci, sute de oportunități care ni se afișează zilnic suntem tot mai expuși sindromului FOMO (fear of missing out). Suntem conectați, vrem să știm ce se întâmplă dar rămânem rezervați când vine vorba de acțiune propriu-zisă.

Lipsa angajamentului în procesul de recrutare este un aspect pe care trebuie să îl studiem, să-l înțelegem și să găsim soluții. Altfel, toată lumea are ceva de pierdut: timp, credibilitate, energie, bani. Piața actuală se află într-o situație înfloritoare – există mai multă ofertă decât cerere. Există mai multe oportunități de explorat, mai multe canale de research, mai multe metode de a pune în legătură recruiterii și candidații. Dar, odată cu această libertate, oamenii se gândesc și se răzgândesc mai mult ca niciodată.

Ce e de făcut?

Ca oameni de recrutare, este de datoria noastră să înțelegem mai bine candidații și să le oferim o experiență cât mai bună. Să construim relații care să fie pozitive pentru ambele tabere și să evităm momentele frustrante în care simțim că efortul nostru a fost degeaba. Propunem câteva și suntem deschiși și la feedback-ul vostru. Ba chiar, ne-ar ajuta! 

  • O abordare personalizată

În era comunicării digitale, recrutarea a devenit destul de impersonală. Folosim formulări standardizate și e-mail-uri cu copy-paste. Chiar dacă aparent ne salvează niște timp, candidații simt asta și îi face să fie și mai puțin implicați în proces. Când nu avem aproape deloc contact față în față, devine mai simplu pentru oameni să se sustragă din proces și să nu aibă mustrări de conștiință. O abordare mai personală s-ar putea să fie mai eficientă

  • Flexibilitate și răspunsuri prompte

De multe ori, programarea interviurilor se suprapune cu un program de muncă deja existent și destul de inflexibil al candidatului. Recruiterii trebuie să dea dovadă de flexibilitate și să fie înțelegători, să se muleze mai des pe programul lor. Dacă tot nu găsim un moment oportun, de ce să nu ținem interviurile online?

De asemenea, într-o lume a satisfacției instante oferite de mediul digital, răspunsurile întârziate îi pot face pe candidați să piardă interesul, să uite, sau e-mailul nostru sa fie îngropat în multe altele. Astfel, rapiditatea răspunsului devine crucială în procesul de recrutare.

  • Obține mai multe confirmări

Este foarte important să primim confirmare de mai multe ori înainte de un interviu. Acest lucru oferă candidatului șansa să reprogrameze dacă nu vor putea ajunge la data și ora stabilită. Ideal, confirmările sunt date pe e-mail cu o zi înainte, sau în ziua interviului.

  • Cere feedback celor care nu s-au prezentat 

Dă un mail sau un telefon și încearcă să afli ce s-a întâmplat, de ce candidatul nu s-a prezentat la interviu. Poți afla informații valoroase care să te ajute să-ți îmbunătățești procesul de recrutare. A fost o problemă de timing sau o problemă de comunicare. Așteptările nu au fost setate suficient de clar? Există alte motive pe care nu le poți intui? Se poate să existe motive valide pentru care cineva nu s-a prezentat. Ia-ți timp să aflii, astfel încât să știi dacă respectivul candidat poate fi luat în considerare pentru alte roluri în viitor – sau nu. 

Ce alte insight-uri aveți legat de neprezentarea la interviuri? Împărtășește-ți ideile cu noi în secțiunea de comentarii!

#EvolveToday

Post a Comment