Bucharest, Romania
office@evolvetoday.ro
+40 725 161 883
Follow Us

Cum să-ți demonstrezi abilitățile de leadership în timpul unui interviu de angajare?

Liderii sunt o parte esențială din succesul unei companii. Cei mai buni lideri reușesc să-și motiveze echipe prin trasarea unor direcții clare, susținere și puterea exemplului. Această abilitate magică a leadershipului este așadar de mare valoare și foarte căutat de oamenii de recrutare din toate domeniile. În acest articol vom discuta despre cum poți să-ți demonstrezi abilitățile de leadership în timpul unui interviu de angajare, care sunt întrebările de interviu care vizează identificarea abilităților de leadership și ce să iei în considerare la pregătirea pentru interviu.

Adoptă o mentalitate de lider în procesul de recrutare.

Interviul este un moment în care ai oportunitatea să gândești mai sus, momentul în care atitudinea potrivită te poate ajuta să ieși în evidență în fața altor candidați, să arăți ce înseamnă mentalitatea de lider. Rolul tău nu este acela de a informa, ci de a inspira omul din fața ta, de a arăta că nu ai doar abilități de conducere, ci și de leadership. Pregătește-te înainte de interviu, documentează-te cu privire la companie, valori, misiune și poziție. Adoptă o atitudine proactivă și construiește un dialog inspirațional cu recrutorul în loc să răspunzi mecanic la întrebări.

Ce înseamnă leadershipul pentru tine?

Înainte de interviu gândește-te care este definiția leadershipului pentru tine, cum este un lider din punctul tău de vedere – cum ești tu ca lider și cum ți-ar plăcea să fii. Fă o listă de calități și abilități (soft skills, hard skills) pe care le consideri valoroase la un lider și folosește-le în a explica ce înseamnă leadershipul pentru tine și ce stil de leadership ți se potrivește.

Dacă ești la un interviu pentru o poziție de management, această definiție este extrem de importantă. În contextul interviului de angajare, o bună teorie a leadershipului te poate diferenția în mulțime pentru ca arată nivelul tău de introspecție, de inteligență emoțională și explică pe scurt planul tău de dezvoltare profesională pentru viitor.

Prezintă exemple de succes din trecutul tău profesional.

Nu degeaba se spune că cei mai buni lideri folosesc puterea exemplului, pentru că acest lucru poate fi în avantajul tău chiar de la primul interviu. Folosește-te de exemple concrete în care abilitățile tale de leadership au dat rezultate – fie că ai gestionat o echipă sau ai demonstrat că ai abilități de lucru în echipă, că ai dat oferit feedback constructiv, că ai gestionat un proiect și ai dat dovadă de abilități de organizare organizare în rolul tău individual. Poți include ca exemplu și munca de voluntariat sau alt mod prin care te implici în comunitate sau prin care ai oferit coaching, pentru că un bun lider își lasă mereu amprenta pe mediul său, atât pe plan profesional, cât și la nivelul colectivului din care face parte.

Acordă atenție cuvintelor pe care le folosești la interviul de angajare.

Leadershipul nu se dovedește prin cuvinte mari sau laude de sine. Încearcă să ai o abordare colaborativă, empatică și evită să folosești doar propoziții care încep cu “eu”, “al meu” sau “mie”. Din când în când ajută să îndrepți atenția asupra celorlalți, asupra colectivului de muncă prin cuvinte precum “noi”, “împreună”, “echipa”, “colegii” sau să arăți că ai capacitate de ascultare. Cei mai buni lideri nu sunt egoiști – ba din contră, sunt deschiși către oamenii din jur, îi ascultă, crede în ideile lor, vrea să construiască împreună cu ei și se ocupă cu motivarea echipei.

Cum ai gestionat o situație de criză la locul de muncă?

Un bun lider știe să gestioneze situațiile conflictuale la locul de muncă, este un bun mediator și negociator. Răspunsul tău la această întrebare demonstrează abilitățile tale comunicare și gestionarea unei situații tensionate. Folosește tehnica STAR și descrie un moment în care ai gestionat cu succes o situație de criză.

Începe prin descrierea situației și oferă destule detalii relevante pentru recruiter. Mai departe explică sarcina pe care o aveai de îndeplinit/ problema care a apărut, iar apoi descrie acțiunile pe care le-ai făcut pentru a gestiona situația. Ce pași specifici ai făcut? Cum ai comunicat cu echipa și ce rezultat pozitiv a avut contribuția ta?

Rămâi la curent cu tendințele și împărtășește-ți ideile cu recruiterul.

În timpul interviului este un moment bun să-ți demonstrezi viziunea strategică și să te poziționezi ca un lider de opinie. Ai citit despre ceva inovativ în industrie și te gândești cum să-l implementezi la job? Nu fii reținut și împărtășește aceste idei cu recruiterul pentru a-ți demonstra interesul și gândirea progresivă.

Ai nevoie de ajutor în pregătirea pentru interviu?

Vrei să te pregătești pentru interviul de angajare cu un recruiter profesionist? Afla mai multe despre cum te pregătești performant pentru interviu de la Consilierul nostru cu experiență în recrutare.

Programează ședință de consiliere în carieră aici.

 

Post a Comment

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Rămâi la curent cu cele mai bune sfaturi de la noi pentru un interviu de succes, ultimele trenduri din industria HR și noile joburi deschise.